Veronica sau chintesența copilăriei la români: povestea filmului care a marcat generații și ne-a făcut mai buni
Unul dintre cele mai iubite filme ale copilăriei este acesta, iar mulți dintre românii care sunt astăzi adulți au crescut cu el. Cine nu își amintește celebrul cântecel al motanului Dănilă, spre exemplu? Ori poate chiar „Veronica, Veronica, fată bună şi cuminte”.
Ca oricare altă țară, și România a avut parte de copii actori celebri, iar unul dintre aceste exemple este chiar Lulu Mihăescu, micuța artistă care a interpretat-o pe Veronica, în filmul cu același nume, din anul 1972.
Povestea Veronicăi, filmul de referință al regizoarei Elisabetei Bostan
În urmă cu aproximativ 50 de ani, Elisabeta Bostan dădea naștere unui adevărat univers cinematografic, transpus în copilăria multor români. Este, evident, filmul de referință al celebrei regizoare.
Pelicula din două părți spune povestea unei păduri fermecate, așa cum întâlnești numai în basme, iar personajul principal, micuța Veronica, de numai cinci ani, pornește într-o călătorie inițiatică ce o va face mai înțeleaptă, mai bună, dar și mai cuminte.
Așadar, Veronica primește lecții importante de viață, totul pe un fundal muzical de excepție. Melodiile celebre din acest film sunt fredonate de nostalgici chiar și astăzi.
„Veronica! Veronica! Fată bună şi cuminte… Apariţia acestui film în 1972 a fost o adevărată explozie de culoare, dans, muzică, Veronica fiind un unicat în acel timp. Acest film veşnic tânăr este văzut şi astăzi de copii şi de părinţii lor.
Cântecele şi temele muzicale sunt fredonate şi astăzi. În 1972 s-a născut practic musicalul pentru copii în cinematograful românesc. Tot atunci, o fetiţă, Lulu Mihăescu, a devenit vedetă de talie internaţională fiind comparată cu Shirley Temple“, a declarat Laurenţiu Damian, regizor şi scenarist român, preşedintele UCIN, citat de adevărul.ro.
În acest film au jucat Lulu Mihăescu (în rolul micuței Veronica), Dem Rădulescu (în rolul vicleanului motan Dănilă), Vasilica Tastaman (în rolul șiretei vulpi) dar și George Mihăiță (în rolul simpaticului șoricel Aurică). Din distribuție nu au lipsit nici Thuri Ștefan, Margareta Pâslaru, Mihaela Hărăbor, Angela Moldovan și Cornel Patrichi.
„Am spus de multe ori că cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele a fost copilăria. Eram peste toate stăpân, cum spune poetul. Am regăsit anii copilăriei în filmele distinsei doamne Elisabeta Bostan: Veronica, Mama, Saltimbancii, Fram, ursul polar.
Când am realizat aceste filme, m-am gândit: ce-ar fi ca unul dintre personajele basmului la care se uită fiul meu pe ecran să fie tatăl lui? Nu să-i spun un basm, cum se întâmplă de obicei, ci să mă vadă el, copilul, într-un basm. Pe ecran. Şi nu o singură dată a văzut fiul meu «Veronica», ci de zeci de ori.
Şoricelul Aurică şi Motanul Dănilă sunt două personaje iubite de generaţii întregi de copii. Candoarea acelor zile de filmare mi-a rămas în suflet, iar candoarea doamnei Bostan n-am mai întâlnit-o în cinematografia română. Mulţumesc, Zizi Bostan!“, a spus actorul George Mihăiţă la Buhuşi, citat de sursa menționată anterior.
Ce s-a întâmplat cu micuța actriță ce a interpretat-o pe Veronica
Așa cum am menționat anterior, simpatica eroină a fost interpretată de micuța Lulu Mihăescu, care avea vârsta de cinci ani atunci când a fost distribuită în acest rol.
Deși Veronica ar fi putut să reprezinte doar începutul pentru tânăra actriță, lucrurile au luat o turnură diferită în viața acesteia.
A crescut și și-a dat seama că este mult mai atrasă de muzică decât de actorie, și de Canada mai mult decât de România.
În 1996, ea a emigrat în această țară, dar nu a stat departe de lumea artistică, devenind profesoară de muzică în Vancouver. Mai exact, aceasta predă pianul.
Are 54 de ani și este căsătorită cu un român. Cei doi au împreună o fiică pe nume Ana.